Riscul ca un copil să sufere de autism este mai mare decât se credea până acum când unul dintre părinţi sau mai mulţi dintre fraţii sau surorile mai mari sunt deja afectaţi de acest sindrom complex, potrivit unei noi estimări, publicată luni în SUA şi citată de AFP. Această probabilitate - estimată înaintea acestei cercetări a fi între 3 şi 10 % - este în realitate 18,7 %, arată un vast studiu internaţional efectuat de cercetători ai Universităţii Californiei din Davis şi de M.I.N.D. Institute care face parte din ea. La băieţi, riscul de autism este mai mare - peste 26 % - şi depăşeşte 32 % dacă doi sau mai mulţi dintre fraţii lor mai mari sunt autişti.
luni, 29 august 2011
Curs de formare in psihoterapie integrativa, marca ARPI
ASOCIATIA ROMANA DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA ( http://www.psihoterapieintegrativa.ro/) organizeaza in orasele : Bucuresti, Pitesti, Valcea, Craiova, Constanta, Brasov si Satu Mare cursuri de formare in psihoterapie integrativa in sistem masteral.
Formarea se adreseaza : licentiatilor din domeniile: psihologie, psihosociologie, sociopsihologie, psihopedagogie specială, asistenţă socială, pedagogie, medicină. Cursul de formare este acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania si de Asociatia Europeana de Psihoterapie, Anglia.

Publicat de
Madalina Oprea-Stoian
0
comentarii

Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Abonați-vă la:
Postări (Atom)